Subiectul a fost discutat joi la Sofia de preşedintele bulgar Rosen Plevneliev şi ministrul de externe al statului Israel, Avigdor Lieberman.
La Sofia, Lieberman a fost primit şi de premierul Plamen Oreşarski. Acesta din urmă a sugerat că investiţiile israeliene ar putea contribui la reindustrializarea Bulgariei pe care şi-a propus-o guvernul său. La rândul său, şeful diplomaţiei israeliene a propus crearea unei strategii pentru încurajarea cooperării economice între cele două ţări.
La întâlnirea cu omologul său bulgar, Lieberman a subliniat relaţiile politice foarte bune între cele două ţări şi cooperarea în domeniul securităţii, adăugând că în prezent cea mai mare provocare constă în intensificarea cooperării economice.

În acelaşi timp, Israelul va continua să ajute Bulgaria în ancheta atentatului de la Burgas din 2012 în care şi-au pierdut viaţa cinci turişti israelieni şi un şofer bulgar.
Deea Mazilu – RoMedia.gr