Lucrătorii independenţi şi partenerii acestora dobândesc mai multe drepturi cu privire la protecţia socială a acestora de vreme ce în legislaţia europeană a fost cuprins dreptul al concediu de maternitate şi pentru această categorie de lucrători. În urma unui comunicat european, se anunţă faptul că, recent, Comisia Europeană a adoptat Directiva Europeană 2010/41/EE

care acordă mai multe drepturi lucrătorilor liber profesionişti şi partenerilor acestora, mai ales cu privire la problema maternităţii.
Directiva prevede dreptul concediului de naştere şi lăuzie de 14 săptămâni, minimul impus de legislaţia europeană. Noile norme europene, vizează, de asemenea, încurajarea spiritului antreprenorial în special la femei. Acordarea protecţiei sociale acestei categorii de lucrători reprezintă o îmbunătăţire semnificativă comparativ cu directiva similară din 1986.
„Odată cu intrarea în vigoare a acestei noi legislaţii, Europa face un pas important în consolidarea protecţiei sociale, în asigurarea drepturilor economice şi sociale egale între bărbaţi şi femei care desfăşoară activităţi independente”, a declarat Viviane Reding, Comisarul UE pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, dar şi vicepreşedinte al Comisiei Europene.
"Noua legislaţie europeană garantează, în practică, deplină egalitate între bărbaţi şi femei în viaţa lor profesională, încurajează spiritul antreprenorial al femeilor şi acordă acestora ocazia să se bucure de o mai bună securitate socială. Îndemnăm toate statele membre ale UE la a începe punerea în aplicare a directivei, astfel încât cetăţenii lor să vadă rezultatele în viaţa lor de zi cu zi”, a concluzionat comisarul european.
Ana Ţuţuianu – RoMedia.gr