Tipărire
Liderii europeni vor putea începe săptămâna viitoare să aleagă "ministrul" de externe şi mai ales preşedintele UE, post care i-ar putea scăpa însă favoritului Tony Blair. Şefii de state şi de guverne din UE se vor reuni la un summit la Bruxelles în aceste zile.
Reuniunea va urmări să-l convingă pe preşedintele ceh eurosceptic Vaclav Klaus să semneze Tratatul de la Lisabona, înlăturându-se astfel ultimul obstacol în calea intrării sale în vigoare.
Klaus pare pregătit să parafeze  textul în schimbul unei derogări de la Carta drepturilor fundamentale europene, ca şi în cazul Marii Britaniii şi Poloniei. Şi Slovacia ar avea de profitat.
Obiectivul lui Klaus este împiedicarea restituirii bunurilor germanilor sudeţi confiscate în 1945. Pentru celelalte ţări, formula nu va presupune redemararea periculosului proces de ratificare.
Mai rămâne de aflat, marţi, verdictul Curţii Constituţionale cehe, care se va pronunţa asupra primirii unui recurs împotriva Tratatului de la Lisabona.
Mult timp considerat favorit la preşedinţia Consiliului european, Tony Blair pare acum izolat. O declaraţie recentă a preşedintelui francez Nicoals Sarkozy, care iniţial îi citase numele i-a afectat serios şansele.
Ţările din Benelux, alături de Austria şi Polonia, şi-au anunţat profilul dorit, iar acesta nu corespunde profilului lui Blair, susţinător al lui George W. Bush şi al războiului din Irak. "Avem nevoie de un candidat care nu este pentru Bush, ci pentru Obama", a spus cancelarul austriac Werner Faymann, în timp ce colega sa germană Angela Merkel a păstrat tăcerea cu privire la Blair, lucru interpretat mai degrabă ca un refuz, decât ca o aprobare.
Cel puţin doi participanţi la viitorul summit - premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker şi omologul său olandez Jan Peter Balkenende - sunt avuţi în vedere pentru acest post. Potrivit lui Antonio Missiroli, analist la Centrul politic european din Bruxelles, al doilea este favorit. Mai mulţi factori acţionează în favoarea sa, chiar dacă el este departe de a avea carisma lui Blair şi este puţin cunoscut pe scena mondială, în timp ce Europa ar dori o persoană capabilă să discute de la egal la egal cu mai-marii lumii.
Liderii europeni vor trebui să se pună de acord şi în privinţa ministrului de externe al UE, ceea ce se anunţă cel puţin la fel de complicat. Pentru a se respecta echilibrul politic, dacă Balkenende este ales, ar trebui desemnat un social-democrat. Însă nu sunt mulţi cei care corespund profilului dorit: şeful laburist al diplomaţiei britanice, David Miliband, a cărui popularitate este în creştere, a spus vineri că nu este candidat.
Sursa: Ziare România
Accesări: 2288