Cele mai importante schimbări pe care le va aduce Tratatul de la Lisabona în cazul adoptării acestuia vor fi dreptul de a părăsi UE de către orice stat membru, precum şi dreptul cetăţenilor europeni de iniţiativă legislativă. Parlamentul European va avea puteri sporite în domeniul adoptării legislaţiei, a bugetului şi a aprobării acordurilor internaţionale.
O nouă procedură legislativă, numită „ordinară” se va aplica majorităţii domeniilor, iar Parlamentul va avea aceleaşi puteri ca şi Consiliul. Pentru restul domeniilor se va aplica „procedura legislativă specială”, conform căreia Parlamentul are dreptul de a consimţi asupra unei măsuri a Consiliului, sau invers. În afară de aceste proceduri, rămâne în vigoare şi vechea procedură de consultare – Consiliul, înainte de a vota o propunere a Comisiei trebuie să consulte Parlamentul şi să ia cont de propunerile sale.

Conform noului tratat, şi parlamentele naţionale vor avea puteri sporite, mai ales în ceea ce priveşte orice altă reformă a Tratatului asupra Uniunii Europene, a răspunsului la orice nouă aplicaţie pentru statutul de membru ale UE şi a cooperării judiciare pe probleme civile.
Parlamentul va avea 751 de parlamentari (750 plus preşedintele), orice stat membru va avea cel puţin şase şi cel mult 96 de membri, iar locurile vor fi împărţite între ţări conform „proporţionalităţii regresive”, adică un parlamentar dintr-o ţară cu o populaţie mai mare va reprezenta mai mulţi oameni decât un parlamentar dintr-un stat cu o populaţie mai mică.
Consiliul European devine oficial instituţie a Uniunii Europene şi va fi condusă de un preşedinte, ales pentru un mandat de doi ai şi jumătate.
Dacă Tratatul de la Lisabona va fi ratificat, primul preşedinte al Consiliul European va fi ales în 2009. Această funcţie nou înfiinţată şi-a atras denumirea de „Preşedinte al Uniunii Europene”, în special în media în discuţiile despre cine va ocupa prima dată acest post. Deşi nu va avea puteri executive sporite, preşedintele Consiliului European va avea ca sarcini organizarea lucrărilor Consiliului şi va veghea la asigurarea consensului între statele membre. În plus, funcţia de preşedinte al Consiliului European este incompatibilă cu orice alt mandat la nivel naţional.
Cea mai importantă schimbare pe care noul tratat îl aduce funcţionării Consiliului Uniunii Europene se referă la procedura de luare a deciziilor. După intrarea lui în vigoare, majoritatea calificată se va extinde şi la alte domenii decât cele din prezent (spre exemplu imigrare şi cultură). Din 2014 va fi introdusă o nouă procedura de luare a deciziilor – majoritatea dublă. Pentru a adopta o reglementare europeană va fi nevoie ca majoritatea statelor membre (55%) să reprezinte majoritatea populaţiei europene (65%). Această procedură va fi însoţită de un mecanism prin care un număr mic de state membre se pot opune adoptării unei masuri.
Numărul membrilor Comisiei Europene ar putea fi redus de la 27 la 18, începând cu 2014, noul sistem implicând faptul că pentru o perioadă de 5 ani (cât durează mandatul Comisiei Europene) într-un ciclu de 15 ani, fiecare stat membru nu va fi reprezentat în Comisie. O altă schimbare pe care o aduce Tratatul se referă la preşedintele Comisiei a cărui numire va fi strâns legată de rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European şi ale cărui puteri vor fi sporite, putând să demită pe oricare dintre comisari.
Una dintre importantele noutăţi aduse de Tratatul de la Lisabona se referă şi la înfiinţarea funcţiei de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate. Acest Înalt Reprezentant va avea un rol dublu: va reprezenta Consiliul în problemele legate de politica externă şi de securitate comună (PESC) şi va deţine funcţia de vice-preşedinte al comisiei, comisar pentru afaceri externe.
Tratatul de la Lisabona stipulează cine va acţiona, în ce domeniu – Uniunea Europeană sau statele membre, identificând trei categorii de competenţă pentru UE:
- Competenţa exclusivă – în domenii precum uniunea vamală, politica comercială şi de concurenţă numai Uniunea Europeană are putere legislativă
- Acţiuni de sprijin, coordonare şi complementare – în domenii ca educaţia, cultura, industria, Uniunea Europeană poate numai să sprijine statele membre (acordând finanţări, spre exemplu)
- Competenţă comună – în ceea ce priveşte mediul, transportul şi protecţia consumatorilor, atât Uniunea Europeana, cât şi statele membre au putere de legiferare, fără a uita însă de principiul subsidiarităţii.
După aderarea la Uniunea Europeană, orice stat poate să aleagă în orice moment dacă rămâne sau nu membru al acestei structuri. Deşi exista un precedent în care un teritoriu a încetat să mai facă parte din Comunitatea Europeană (Groenlanda în 1985), în prezent nu există nici o prevedere legală conform căreia un stat poate părăsi Uniunea Europeană. De aceea, pentru prima dată Tratatul de la Lisabona include o clauză conform căreia este la latitudine oricărei ţări să rămână sau nu membru al UE.
Tratatul înseamnă şi un pas înainte în ceea ce priveşte drepturile omului, cuprinde protocoale adiţionale privind schimbările climatice şi lupta împotriva încălzirii globale, cuprinde câteva prevederi ale Tratatului se referă la solidaritatea în probleme legate de furnizarea de energie şi a schimbărilor in domeniul politicii energetice europene.
Totodată, Tratatul introduce un nou drept pentru cetăţenii europeni, conform căruia o petiţie cu 1 milion de semnături din mai multe state membre poate fi trimisă Comisiei pentru a demara o iniţiativă legislativă.
Pentru a intra în vigoare, Tratatul de la Lisabona trebuie să fie ratificat de către toate statele membre.

Linkuri utile:
http://europa.eu/lisbon_treaty/faq/index_en.htm#20
http://europa.eu/lisbon_treaty/glance/institutions/index_en.htm
http://europa.eu/lisbon_treaty/full_text/index_en.htm
http://en.wikipedia.org/wiki/Treaty_of_Lisbon
http://europa.eu/lisbon_treaty/glance/democracy/index_en.htm
http://europa.eu/lisbon_treaty/glance/rights_values/index_en.htm

Ovidiu Palcu – Romedia