Redresarea economica realizata de guvern in Grecia, aflata intr-o criza fara precedent, este fragila, a estimat directorul adjunct al departamentului european al FMI, Poul Thomsen,

De anul viitor, Grecia va prelua Presedintia Consiliului Europei si anunta ca prioritate cresterea economica. Vicepremierul si ministrul de externe de la Atena, Evangelos Venizelos, 

Ministrul grec de Finante, Yannis Stournaras, a declarat, ca Grecia trebuie sa ajunga la un acord cu creditorii internationali privind eliberarea urmatoarei transe de ajutor inainte ca Atena 

De la începutul crizei financiare, Atena aplică împotriva voinţei sale măsurile de austeritate. Cu toate acestea, guvernul, sensibilizat în Parlament, are din ce în ce mai multe motive 

Ministrii de finante din zona euro încep sã îsi „piardã rãbdarea” cu Grecia, a declarat presedintele Eurogrupului, olandezul Jeroen Dijsselbloem, pentru un cotidian grec, 

Atena si troica creditorilor sãi internationali UE-BCE-FMI au reluat, luni dimineata, în capitala elenã, dificilele lor negocieri în vederea finalizãrii noilor mãsuri de austeritate si a

Cele mai performante fonduri de investitii din lume au inregistrat randamente de peste 100% in ultimele 12 luni, pariind pe obligatiuni guvernamentale grecesti,