euroFondul Monetar International ar putea sa elibereze o transa mai mare decat de obicei pentru Grecia, dupa ce boardul va revizui cea mai recenta evaluare a programului de sprijin, cel mai probabil in luna mai, a declarat  un purtator de cuvant al FMI, transmite Reuters.
In urma cu aproximativ doua saptamani, troika UE, BCE, FMI  a incheiat cea de-a sasea misiune de evaluare a programului cu Grecia si a aprobat elaborarea unei noi transe din acordul de imprumut.
Ultima data cand Grecia a primit o transa din programul de sprijin a fost in luna iulie 2013, cand i-a fost eliberata suma de 2,3 miliarde de dolari.
Deoarece unele revizuiri au fost amanate, va exista o rearanjare a transferurilor catre Grecia”, a declarat purtatorul de cuvant al FMI, Bill Murray. “Presupun ca va fi vorba de o suma mai mare deoarece au aparut pauze intre evaluari”, a mai spus Murray.
Separat, premierul grec, Antonis Samaras, a anuntat ca Grecia se pregateste sa revina pe pietele financiare internationale.
“Dupa sapte luni de negocieri cu creditorii nostri, am ajuns la un acord care este un pas inainte, iar acesta va servi la revenirea noastra pe piata”, a declarat Antonis Samaras.
Grecia nu a mai accesat pietele internationale dupa 2010, cand randamentele cerute de investitori pentru a achizitiona obligatiuni grecesti au atins un nivel nesustenabil, ceea ce a precipitat intrarea tarii in criza.
Din 2010 si pana in prezent Grecia a emis doar certificate de Trezoreria cu maturitatea la trei si sase luni.
 
Deea Mazilu – RoMedia.gr