Tipărire
acord Grecia UEPremierul grec Antonis Samaras a dat asigurari ca tara sa nu are nevoie de un nou plan de salvare, in cadrul unui interviu acordat tabloidului german Bild. „Nu avem nevoie de al treilea plan de asistenta”, a afirmat acesta. 
„Ne vom atinge obiectivul prin actualul plan de ajutor, iar acesta functioneaza”, a adaugat seful executivului elen.
Grecia a fost prima tara europeana plasata in 2010 sub asistenta financiara de catre troica CE-BCE-FMI ce i-a acordat doua programe de imprumut cu o valoare totala de 240 de miliarde de euro pentru a o ajuta sa evite falimentul, in schimbul unor masuri drastice care apasa greu asupra traiului de zi cu zi al populatiei.
In fata unui electorat destul de iritat, guvernul grec repeta ca nu are nevoie de un nou ajutor. Atena respinge de asemenea si principiul oricarui nou „memorandum” cu privire la un sprijin financiar, dar revendica relaxarea greutatii datoriei sale, in conformitate cu angajamente asumate de partenerii sai europeni in 2012.
Este ceea ce aminteste si Samaras in interviul pentru publicatia germana. „Exista un acord cu UE ce prevede ca daca ne atingem obiectivele (...) putem beneficia de o relaxare a datoriei noastre, de exemplu sub forma unei maturitati mai lungi sau a unor rate de dobânda mai scazute”, a explicat el.
„Nu exista inca cifre fiabile privind deficitul si nivelul datoriei pentru 2013”, a recunoscut insa in acest weekend in presa germana directorul general al Eurostat (Biroul european de statistica), Walter Radermacher. In asteptarea datelor Eurostat, „orice alte cifre ce sunt anuntate nu sunt decât pure speculatii”, a avertizat responsabilul.
 
Deea Mazilu – RoMedia.gr
 
Accesări: 2151