jobsHotelierii străini de lux din Grecia, Cipru şi Marea Britanie caută români care să ocupe 2.000 de locuri de muncă în cadrul unor resorturi de top de 4 şi de 5 stele. Tinerii interesaţi de astfel de oferte de muncă pot participa la târgurile de cariere organizate, în perioada 27 martie - 13 aprilie, în 20 de judeţe ale ţării.

Traian Băsescu - Nicolae TimoftiPreşedinții români Traian Băsescu şi Nicolae Timofti s-au întâlnit săptămâna trecută, la Iaşi. După convorbiri cei doi au susținut o conferință de presă, la Hotelul Traian.

port corabiaFaleza de promenadă, dar şi platforme pentru acostarea ambarcaţiunilor vor fi amenajate în cadrul proiectului finanţat în proporţie de 50 % din fonduri europene. Autorităţile speră ca în doi ani să primească şi primii turişti.

olimpiada matematicaLa competiţie au participat 99 de studenţi din Bulgaria, Grecia, Iran, România, Rusia, Turcia, Turkmenistan şi Ucraina.Romania a câştigat şi “locul I absolut”, cu soluţia la problemele de concurs dată de studentul Eduard Valentin Curcă de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

ponta vassiliouPremierul Victor Ponta a declarat luni, în deschiderea conferinţei europene privind educaţia şi piaţa muncii pentru tineri, că nu este mulţumit de modul în care funcţionează sistemul de învăţământ din România, dar că acesta este îmbunătăţit în fiecare zi, adăugând că există riscul ca tinerii care au terminat cursurile după 2008 să fie o „generaţie pierdută” dacă statele UE nu iau măsuri.

trofeul cupei mondialeLa mai puţin de 100 de zile pînă la începutul Campionatului Mondial de fotbal, peste 7.500 de români au avut ocazia de a admira cel mai rîvnit trofeu din istoria fotbalului mondial.

Cristian davidFostul ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David, este aurmărit penal. El a fost chemat la sediul DNA pentru a i se aduce la cunoștință acest lucru. Procurorii îl acuză de abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii, infracţiuni pe care le-ar fi săvârşit pentru a justifica 60.000 de euro din declaraţia de avere.