Artista Mădălina Manole s-a sinucis. Ea a fost găsită de soţul ei fără suflare în locuinţa lor din Otopeni. Cântăreaţa i-a lăsat acestuia un mesaj de adio, în care îşi cere iertare pentru decizia pe care a luat-o. Potrivit psihologilor, artista traversa demult o perioadă dificilă, asociată cu o depresie post-natală tardivă. 

Ce este şi mai tragic constituie şi faptul că ieri pe data de 14 iulie, Mădălina ar fi împlinit 43 de ani...
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost sesizat, miercuri, cu privire la faptul că Mădălina Manole a fost găsită fără suflare în locuinţa sa din Otopeni. Într-un comunicat de presă al Parchetului se precizează că din primele cercetări reiese că Mădălina Manole a ingerat în mod voluntar o substanţă toxică. În plus, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Bucureşti a declarat că lângă trupul victimei a fost găsită o sticlă pe care era inscripţionat cuvântul "pesticid".
Se pare că ar fi vorba despre Furadan, un pesticid foarte puternic. "În data de 14 iulie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost sesizat cu privire la faptul că numita Mircea Magdalena (cunoscută publicului drept Mădălina Manole) a fost găsită decedată în locuinţa sa din oraşul Otopeni, str. Griviţa.
La adresa menţionată s-a deplasat un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care a efectuat cercetarea la faţa locului împreună cu lucrători de poliţie judiciară din cadrul IPJ Ilfov - Serviciul Investigaţii Criminale.
În urma primelor cercetări efectuate au rezultat indicii că persoana în cauză a ingerat în mod voluntar o substanţă toxică, justificându-şi gestul printr-un mesaj tip SMS. În cauza s-a dispus efectuarea unei autopsii medico-legale şi a unor examene toxicologice, care urmează să stabilească în mod cert cauza şi mecanismul morţii. În prezent sunt audiate mai multe persoane cu privire la aspectele relevante ale cauzei", se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Procurorul Bogdan Staicu, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Bucureşti, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că lângă corpul Mădălinei Manole a fost găsită o sticlă de un litru pe care era inscripţionat "pesticid". Acesta a negat, însă, că ar fi fost găsite şi medicamente lângă artistă. Pe parcursul zilei s-au vehiculat mai multe variante. Surse judiciare vorbeau de o supradoză de pastile sau că artista a fost găsită într-o baltă de sânge.
Procurorii au făcut publică adevărata cauză a decesului abia după-amiază. Mădălina Manole a fost găsită căzută într-un hol lângă baie, iar în cădere şi-a spart capul. Lângă ea a fost găsită sticla cu pesticid. Artista era îmbrăcată într-o pijama tip trening, iar investigaţiile nu au relevat o eventuală tentativă de omor.
Procurorul susţine că artista a murit otrăvită, necropsia urmând să clarifice acest aspect. Soţul şi soacra artistei au fost audiaţi, miercuri, de procurori. Au refuzat să dea detalii, spunând că vor face declaraţii când vor fi pregătiţi. Se pare că Mădălina Manole i-ar fi scris soţului său un mesaj pe telefonul mobil: "Îmi pare rău, dar totul se întâmplă din cauza mea. Vă iubesc pe toţi, pe Mircea, pe Petru, pe mama şi pe tata. Îmi cer scuze faţă de toţi cei pe care îi rănesc şi care ştiu că mă iubesc foarte mult. Îmi cer scuze de la Puiu (soţul n.r.)... îmi pare rău, dar nu mă mai suport fizic. Cei din jurul meu nu au nicio vină... Îmi cer scuze şi de la copilul meu, Petru, îngeraşul vieţii mele, pe care îl iubesc foarte mult" Mesajul nu a fost însă expediat. Soţul Mădălinei l-a găsit salvat în telefonul mobil al acesteia, scris la ora două noaptea.
Vestea referitoare la moartea prematură a Mădălinei Manole a şocat şi întreaga lume artistică. Persoanele care au cunoscut-o şi au lucrat alături de cântăreaţă şi-au exprimat în direct regretul pentru decesul acesteia.
Angela Similea a declarat că nu crede în varianta sinuciderii. "Nu cred în sinucidere. Era plină de viaţă. Se citea bucuria în ochii ei. Avea o voinţă de fier. (...) Iubea prea mult viaţa ca să te gândeşti la sinucidere", a declarat cântăreaţa. În contradicţie cu declaraţiile Angelei Similea, Corina Chiriac susţine varianta sinuciderii. "Nu cred că Mădălina era fericită. Ea şi-a plătit succesul, înainte de a-şi lua viaţa, cu foarte multe lacrimi şi amărăciune. (...) A murit de inimă rea. Este o speculaţie persoanlă şi îmi cer scuze dacă greşesc", a spus cântăreaţa.
Compozitorul Horia Moculescu, care a avut-o invitată pe Mădălina Manole în emisiunea sa recent, a vorbit în direct despre tragicul deces al Mădălinei Manole şi despre condiţia artiştilor din România. Compozitorul spune că nu este de acord cu cei care spuneau că Mădălina era ieşită de pe scena muzicii româneşti. Compozitorul Ionel Tudor a vorbit şi el despre teribila veste a morţii Mădălinei Manole. Acesta a spus că nu-şi poate da seama ce s-a întâmplat. "Era o femeie fericită şi împlinită", a declarat compozitorul.
Cântăreţul Mihai Constantinescu a declarat că vestea despre decesul Mădălinei Manole este una "cumplită", aceasta fiind o artistă care a muncit "imens" pentru tot ceea ce a făcut.
"Asistăm neputincioşi la despărţirea tragică de un om pe care toţi l-am iubit, apreciat, dar despre care nu ne-am dat seama cât de fragil este". Acestea sunt cuvintele lui Victor Socaciu care a fost şocat la aflarea cumplitei veşti.  
Dumnezeu s-o Odihnească!
Deea Mazilu - RoMedia.gr