Marea majoritate a creditorilor societaţilor aflate în faliment nu ştiu că pot urmări tranzacţiile firmei pe ultimii trei ani, înainte de faliment, afirma Arin Stanescu, şeful lichidatorilor din România. Uniunea Naţională a Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare (UNPRL) ar putea declanşa, în curând, o campanie menită a conştientiza comunitatea de afaceri, de modul în care poate reacţiona activ la numărul tot mai mare de falimente din economia românească. 

"Am vrea ca oamenii de afaceri să cunoască toate modificările aduse legii falimentului. De pildă, am observat că doar 10-15% dintre patroni cunosc faptul că pot ataca tranzacţiile ce au vizat bunurile patrimoniale realizate de firme în ultimii trei ani înainte de a declara faliment", a declarat pentru DailyBusiness, Arin Stanescu, presedintele UNPRL. Presedintele UNPRL afirma că "perioada de aur" a falimentelor, din anii 1990-2000, s-a incheiat, iar declararea acestei proceduri nu mai e aşa de simpla si fără consecinţe legale. Regimul juridic al falimentului şi reorganizarii judiciare s-a îmbunătaţit anul trecut în România, prin apariţia legii insolventei 85/2006, aceasta fiind aliniată normelor europene. Noua lege este mai favorabilă creditorilor şi le protejeaza interesele în relatia cu debitorii, în cazul situaţiei de insolvenţă. Dincolo de metodele de recuperare a creanţelor de la falimentari şi de blamarea publică a acestora, puternic reliefată în mass-media post-decembristă, Liviu Voinea, directorul Grupului de Economie Aplicată spune că falimentul reprezintă o practică sănătoasă pentru economie, menită a îndeparta din sistem lipsa de performanţă economică. Romania tinde, din acest punct de vedere, să se alinieze experienţei occidentale în materie. În acest an, conform unui studiul al agenţiei Coface, în economia românească se vor produce cu 50% mai multe falimente decât anul trecut. Analiştii agenţiei arată că, în primul semestru, peste 7.500 de firme, majoritatea din comerţ, industria alimentară şi construcţii, au dat faliment. Cristian Ionescu, managing director Coface Romania, a declarat că în România, mai mult de 95% dintre firme experimentează întârzieri la plata creanţelor din partea clienţilor, în condiţiile în care, peste 90% din companiile româneşti au o cifră de afaceri sub 1 milion de euro.