pontaMiniştrii cabinetului Ponta III au depus jurământul de credinţă la Palatul Cotroceni, la scurtă vreme după ce preşedintele Traian Băsescu a semnat decretele de numire în funcţie.
Pe lângă Traian Băsescu şi consilieri prezidenţiali, la ceremonie asistă primul-ministru Victor Ponta, preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea şi vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu.
Vicepremierul Gabriel Oprea a depus a doua oară jurământul în aceea şi zi, după ce a fost instalat ca ministru de Interne.
Iată declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu:
"Este o schimbare extrem de puternică de guvern. Nu-mi rămâne decât să vă doresc succes. Mă impresionează numărul de miniştri tineri. Şi eu am încercat. Cu unii am reuşit, cu alţii nu. Tinereţea aduce mai multă fantezie în exerciţiul guvernamental ceea ce este foarte bine.Am aprobat memorandumul pentru aprobarea scrisorii FMI. Cea mai mare parte a condiţiilor sunt deja îndeplinite. Sper ca acordul cu Fondul care este, practic, un program de guvernare, să fie îndeplinit spre binele României. Chiar dacă unele măsuri nu sunt cele mai plăcute, cred că vor duce la creşterea competititvitiăţii României.Nu pot decât să vă doresc mult succes. Salut revenirea la guvernare a UDMR, aliaţi de nădejde atunci când te-ai înţeles cu ei.Şampanie nu am că mi-a dat premierul un buget mic. Discutaţi cu el să vă dea la Palatul Victoria."
 
Deea Mazilu - RoMedia.gr