Tipărire
TariceanuSenatorul Călin Popescu Tăriceanu a demisionat aseară din PNL. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al partidului, Cristina Pocora.
„M-a sunat din biroul premierului Ponta”, a precizat ulterior liderul PNL, Crin Antonescu, spunând că Tăriceanu a dovedit o atitudine „jenantă” de „client aspirant la ușa primului ministru”.
IATA SIRUL EVENIMENTELOR DE IERI:
ORA 18.10. „O zi tristă, un moment trist” pentru Partidul Național Liberal, a calificat Crin Antonescu demisia lui Călin Popescu Tăriceanu, precizând că cel mai mare deserviciu de imaginepe care l-a făcut PNL este că a putut lăsa impresia unui PNL mic, unui PNL partid clientelar.
Călin Popescu Tăriceanu -client aspirant la ușa primului ministru”- s-a pus într-o postură ridicolă, într-o postură jenantă, a spus Antonescu, exprimându-și regretul că această atitudine vine tocmai din partea unui fost președinte al partidului.
El le-a cerut membrilor PNL să și-l amintească pe Tăriceanu nu în ipostaza omului singur care urca scările Palatului Victoria acționând împotriva partidului său, ci în cea a tânărului opozant din 1990, a premierului sub care România a fost prosperă și a premierului care s-a bătut cu un președinte abuziv. 
Răspunzând ulterior unei întrebări a jurnaliștilor, Crin Antonescu a precizat că Tăriceanu l-a sunat din biroul premierului Victor Ponta.
Întrebat ce părere are dacă Tăriceanu ar candida la președinție, formând un tandem cu Victor Ponta, Crin Antonescu a spus că este „dorința legitimă a oricărui cetățean al României de a candida la președinție”.
ORA 17.58 Călin Popescu Tăriceanu a confirmat că a demisionat din PNL. El a precizat că i-a telefonat dimineață liderului Crin Antonescu pentru a-i cere să reia discuțiile cu Victor Ponta pentru menținerea PNL, dar acesta a spus „Nu”.
Anunțul lui Tăriceanu a intervenit cu puțin timp înainte ca liderul PNL, Crin Antonescu, să facă o declarație anunțată pentru ora 18.00. Mulți comentatori se așteptau ca președintele liberal să anunțe excluderea lui Tăriceanu.
Purtătorul de cuvânt al PNL,Cristina Pocora, a precizat la un post de televiziunecă liberalul și-a depus demisia la filiala Sector 1 a PNL, din care făcea parte. „Desigur, că orice plecare din Partidul Național Liberal nu este un motiv de bucurie”, a spus Pocora.
Purtătorul de cuvânt a refuzat să facă alte comentarii pe această temă, dar a reamintit că în ultima vreme Călin Popescu Tăriceanu avea o altă atitudine față de majoritatea partidului. Demisia sa este o decizie personală, a mai spus Pocora. 
Tăriceanu a declarat ieri că îi va cere premieruluiVictor Ponta„să își țină toate angajamente luate în USL față de PNL, respectiv menținerea tuturor pozițiilor în structurile centrale și locale, listele comune la Parlamentul European și susținerea unui candidat liberal la Președinția României”. 
Călin Popescu Tăriceanu declarase, marţi, înaintea Delegaţiei Permanente a liberalilor, că PNL nu ar trebui să se grăbească cu deciziaruperii USL.
Ulterior, C. P. Tăriceanu a spus, după ce PNL a decis ieşirea de la guvernare, că a votat împotriva ruperii USL, menţionând că este vorba despre o „decizie pripită” a formaţiunii liberale.
În urma acestor declarații ale fostului președinte PNL, deputatul Ludovic Orban a declarat că Tăriceanu nu are calitatea de a negocia în numele partidului condus deCrin Antonescu. Afirmația lui Orban a fost întărită și deMihai Voicu, președintele PNL Dolj.
„Tăriceanu nu are susţinerea PNL în discuţiile cu Ponta, este un dialog pe cont propriu”, a spus Voicu.
Totodată, Călin Popescu Tăriceanu a mers ieri la Guvern, pentru a discuta cu liderul PSD, premierul Victor Ponta  despre păstrarea USL.
Cariera politică a lui Călin Popescu Tăriceanu
În anul 1990, Călin Popescu-Tăriceanu a fost fondator al Partidului Național Liberal. În perioada 12 decembrie 1996-5 decembrie 1997, Tăriceanu a fost ministru de stat - ministrul industriei și comerțului în Guvernul Victor Ciorbea.
La următoarele alegeri, din noiembrie 2000, Tăriceanu este ales ca deputat de București pe listele PNL. În legislatura 2000-2004, el a fost vicepreședinte al grupului parlamentar al Partidului Național Liberal (decembrie 2000 - februarie 2004) și vicepreședinte al Comisie pentru Buget, Finanțe și Asigurări în Camera Deputaților.
După câștigarea alegerilor prezidențiale de către Traian Băsescu, acesta din urmă l-a desemnat pe Popescu Tăriceanu ca prim-ministru pentru a forma un guvern și pentru a obține o majoritatea în parlament. La data de 28 decembrie 2004, guvernul format de Călin Popescu-Tăriceanu a fost votat de Parlament cu 265 pentru și 200 împotrivă și fost învestit, iar Tăriceanu a devenit noul prim-ministru al României.
Tăriceanu a fost președinte al Partidului Național Liberal până în 2009.
 
Deea Mazilu – RoMedia.gr
 
 
 
 
Accesări: 2345