In timp ce toate tarile isi protejeaza propietatea terenurilor agricole. Astfel, s-a ajuns ca aproape zece procente din suprafața agricolă a României să fie controlată de străini, țara noastră situându-se pe primul loc în Europa şi pe locul zece în lume după procentul de teren agricol deţinut de companii străine, scrie www.agrointel.ro, preluat de Romanian Global News.  Și în prezent cetățenii străini pot cumpăra terenuri în România, însă prin intermediul firmelor înregistrate în România, care figurează ca persoane juridice şi care pot avea în posesie terenuri agricole Fermierii locali susțin că străinii care vin să facă agricultură în România ar trebui să arendeze terenurile și nu să le cumpere. Trebuie, însă, ca și Ministerul Agriculturii să se implice.
Dacă merge în alte țări, de ce n-ar funcționa și la noi această metodă, se întreabă agricultorii. Fermierii români susțin că lipsa de inițiativă legislativă a ministerului este de neînțeles în condițiile în care toate statele europene fac eforturi pentru a-și proteja terenurile agricole în perspectiva preconizatei crize alimentare globale. Ei arată că românii și bulgarii sunt forțați să permită cumpărarea terenurilor de către străini, în vreme ce altor țări europene li se permite să se protejeze.
Cititi mai mult: http://www.agrointel.ro/5213/fermier-trebuie-sa-arendam-terenurile-strainilor-nu-sa-le-vindem/
Sursa: Romanian Global News