Tipărire

Coordonare suspecta intre doi papagali care vor sa impiedice exercitarea unor drepturi constitutionale de catre cetatenii romani din afara frontierelor. 
UPDATE PSD: Dreptul românilor din diaspora de a vota la referendum nu va fi restrâns sub nicio formă. 
Atragem atenția asupra faptului că dreptul românilor din diaspora de a-și exprima votul la referendumul privind demiterea Președintelui Băsescu este unul garantat și nu va fi restrâns sub nicio formă, se arata intr-un comunicat de presa al PSD, preluat de Romanian Global News.
Punctul de vedere exprimat de Marian Mocanu este unul strict personal și nu reflectă în niciun fel poziția oficială a PSD. Dimpotrivă, PSD se delimitează de o astfel de opinie și o respinge în mod categoric. PSD îi îndeamnă pe toți românii, din țară și de peste hotare, să se prezinte pe 29 iulie la referendum și să își exprime în mod legitim alegerea, indiferent care este opțiunea lor de vot. 
**** Catalin Ivan, europarlamentar PSD si Marian Mocanu preşedintele al unei asa zise mişcări „Europei per l'Italia” s-au trezit brusc ca cetatenii romani din afara frontierelor ar trebui impiedicati sa-si exercite dreptul constitutional de a vota la alegerile din Romania, transmite Romanian Global News.
Coordonarea demersurilor aberante ale celor doi duce cu gandul la oarecare jocuri pe care cineva vrea sa le faca, in perspectiva alegerilor care vor urma, pe spatele drepturilor constitutionale ale cetatenilor romani din afara frontierelor. In timp ce in Franta anul acesta, cei 1 594 303 de francezi care sunt in afara frontierelor Frantei, au votat si ales 11 deputati in Parlamentul Frantei, doi papagali cu dresor comun, se trezesc, si in loc sa ceara locuri suplimentare in Parlament pentru romanii din afara frontierelor, adica sa elimine discriminarile de reprezentare care exista in prezent, cei doi cer ca si drepturile restranse de reprezentare in Parlament a celor peste 3 milioane de romani sa fie anulate.
Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a declarat, pentru ziare.com, că USL ar trebui să reconsidere dreptul românilor din diaspora de a vota la alegerile din ţară. Ivan spune că mulţi români habar n-au cine conduce ţara, iar alţii refuză să-şi înveţe copiii româneşte, scrie ziare.com.
"Eu ştiu situaţia românilor din afară şi consider că o astfel de dezbatere ar fi foarte utilă. Nu consider că ar fi o îngrădire a dreptului de vot al cetăţenilor români de afară, cât timp spun şi îşi asumă că nu mai sunt interesaţi de situaţia din România şi că nu se vor mai întoarce niciodată în România”, a declarat IVAN.
La randul sau Marian Mocanu presedintele unei necunoscute mişcări „Europei per l'Italia” declara ca „că nu are sens existenţa unor parlamentari aleşi în afara României şi vom cere suspendarea votului românilor din Diaspora pentru alegerile Parlamentare din România, precum şi eliminarea locurilor de parlamentari pentru diaspora”. Frustrat ca nu a reusit sa fie ales senator in Parlamentul Romaniei, Mocanu vrea ca nici altii sa nu reuseasca acolo unde el a esuat.
El declara intr-un interviu preluat de psditalia.eu, ca: “Experienţa mea politică este relativ scurtă, în 2008 am intrat în PSD în Romania şi am fost candidat la alegerile parlamentare din acel an la Senat – acele alegeri au fost pierdute, dar a fost o experienţă interesantă.”
Interesanta dar frustranta se pare, daca Mocanu a ajuns sa militeze acum pentru ingradirea unor drepturi constitutionale ale cetatenilor romani din strainatate! Ce este interesant este ca aceste aatacuri la adresa drepturilor cetatenilor romani din strainatate apar tocmai acum cand printr-o ordonanta de urgenta este reglementata inclusiv participarea cetatenilor romani din afara frontierelor la referendumul din 29 iulie. Adica cei peste trei milioane de cetateni romani din afara frontierelor sunt buni sa trimita zeci de miliarde de euro in tara, dar nu sunt buni sa voteze pe cei care administreaza in final acesti bani ai lor. La asa gandire asa papagali! Oare stiu cei doi raul pe care il provoaca tocmai celor care le stau in spate?! Sursa: Romanian Global News 

Accesări: 1905