Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, şi primul ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, au semnat luni, 8 noiembrie 2010, la Bucureşti, Tratatul între România şi Republica Moldova privind regimul frontierei de stat, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră, transmite Ministerul Român al Afacerilor Externe printr-un comunicat de presă.

Pe data de, 2 noiembrie, la ora 13.00, în incinta Casei de Cultură a Universităţii de Stat din Moldova a avut loc întâlnirea preşedintelui Mihai Ghimpu cu studenţii de la USM. La eveniment au fost prezenţi peste cinci sute de studenţi. În discursul său Mihai Ghimpu a vorbit despre realizările Partidului Liberal şi ale AIE pe parcursul anului de guvernare, dar şi problemele care 

Pe data de, 2 noiembrie, la ora 13.00, în incinta Casei de Cultură a Universităţii de Stat din Moldova a avut loc întâlnirea preşedintelui Mihai Ghimpu cu studenţii de la USM. La eveniment au fost prezenţi peste cinci sute de studenţi. În discursul său Mihai Ghimpu a vorbit despre realizările Partidului Liberal şi ale AIE pe parcursul anului de guvernare,

După alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 şi alegerile anticipate din 29 iulie 2009 Parlamentul urma să aleagă în funcţie Preşedintele Republicii Moldova, însă în anul 2009 au eşuat toate cele patru 4 tentative de alegere a şefului statului pe cale parlamentară. În perioada ce a urmat (decembrie 2009 — iulie 2010) au fost întreprinse diverse tentative de soluţionare a situaţiei:

Deoarece nu s-a reuşit alegerea Preşedintelui Republicii Moldova şi Curtea Constituţională a constatat circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova a emis decretul privind dizolvarea Parlamentului de legislatura a XVIII-a şi a stabilit data de 28 noiembrie 2010 

“O să analizăm cum putem obține rezultate mai bune: separat sau împreună.” Așa a răspuns președintele interimar Mihai Ghimpu la întrebarea dacă Alianța pentru Integrare Europeană va participa ca un bloc comun în alegerile parlamentare anticipate, lansată în cadrul emisiunii “Politica în direct” de la postul public de televiziune “Moldova 1″. 

14 000 de susținători ai campaniei online "Yes la vot pe 28!" pe Facebook și Odnoklassniki Internauții din R. Moldova au lansat o campanie de mobilizare a tinerilor să meargă la vot. În mai puțin de o săptămâna, mii de susținători au aderat la grupurile "Yes la vot pe 28" pe rețelele de socializare. Astfel, numărul celor care susțin campania pe Facebook și Odnoklassniki a depășit cifra de 14 mii, scrie http://unimedia.md/, preluata de Romanian Global News.