Comisia pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Senatului României a desfasurat, în colaborare cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Festivitatea de premiere a studenţilor etnici români cu merite deosebite din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Republica Macedonia şi Albania care îşi efectuează studiile universitare în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate din România.  Evenimentul a beneficiat de prezenţa secretarului de stat pentru românii de pretutindeni Eugen Tomac, preşedintelui Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Senatului României Viorel Badea, preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie Nicoleta Eucarie şi preşedintelui Consiliului Româno-American Nicolae Popa.
În alocuţiunea sa, secretarul de stat Eugen Tomac a subliniat deschiderea autorităţilor naţionale de a sprijini tinerii etnici români prin acordarea de burse şi facilităţi, demersuri necesare şi responsabile menite să asigure şanse egale atât în ceea ce priveşte accesul la un cadru optim de formare profesională, cât şi la inserţia pe piaţa muncii.
Cei peste 100 de participanţi au avut oportunitatea de a face cunoscute reprezentanţilor autorităţilor române problemele cu care se confruntă, precum şi propuneri şi măsuri considerate oportune. Fiecărui student i-au fost înmânate o diplomă de merit şi un exemplar din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, obţinând de asemenea şi un loc în cadrul programului de tabere „ARC 2011”.
Comunicat de presa remis de DRP
Sursa foto DRP