Festivalul Internaţional al Scriitorilor, ediţia a II-a, desfăşurat la Val-David, Quebec sub denumirea “Lyrical Wild Berries Harvest” - “Recolta Lirică a fructelor sălbatice” a luat sfârşit. Organizat de Tabăra Internaţională a Scriitorilor şi Artiştilor, de la Val-David, în Canada, a doua ediţie a festivalului multilingv de poezie a găzduit poeţi din România, Italia, Peru, Massachusetts, California, Mexic, Toronto, Ottawa, Montreal, Vancouver şi Laurentides. 
Desfăşurat într-o atmosferă de înaltă emoţie artistică şi căldură sufletească, la festivalul multilingv din Canada, cei 26 de scriitori şi artişti participanţi au citit din munca lor, făcându-se un schimb de pasiune pentru cuvântul scris, drept pentru care, la încheierea celor 2 zile, participanţii parcă nu mai vroiau să se despartă de noii lor colegi şi prieteni veniţi din întreaga lume. 
La Festivalul Internaţional al Scriitorilor, ediţia a II-a, “Lyrical Wild Berries Harvest” - “Recolta Lirică a fructelor sălbatice” au participat peste 100 de spectatori în decursul celor două zile. A fost un festival de descoperiri în domeniul artelor şi literaturii, de afirmări personale, şi fiecare a plecat cu dorinţa nestrămutată de a continua pe acest drum. Canada este o ţară multilingvă şi multiculturală, aşa că un eveniment de această natură şi anvergură nu poate decât s-o întărească în eforturile sale de integrare culturală. Trebuie spus că scriitorii şi artiştii români stabiliţi in Canada şi USA au contribuit în mod substanţial la buna reuşită a Festivalului.

Dintre comentariile participanţilor am selectat:
„Ca şi români, suntem mândri de acest festival care uneşte inimi şi spirite. Felicitări doamnei poete Flavia Cosma, pentru această frumoasă realizare” - Ionuţ Caragea, poet, România-Canada. 
„O atmosferă călduroasă unde fiecare este apreciat la justa valoare. Un exemplu pozitiv, o inspiraţie pentru o lume mai bună” - Diane Bouthillette, scriitoare de limba franceză, Val-David, Quebec 
„Al II-lea Festival Internaţional a fost un succes răsunător” - Cheryl Antao-Xavier, poeta de limba engleza, Goa-Canada.
„Festivalul a fost o întâlnire literară de mare clasă. Un schimb de opinii foarte stimulant, extraordinar! Mulţumesc pentru invitaţie. Mi-a plăcut să vorbesc franceza între persoane din Quebec. Felicitări!” - Maria Pia Marchelletta, poetă italo-canadiană.
. „A fost o întâlnire extraordinară. Atâtea persoane strânse la un loc din pasiune pentru poezie şi artă” - Virgil Titarenco, poet, California. 
“Cu toate lucrurile rele care se produc pe pământ, se mai fac şi lucruri minunate şi tu contribui din plin la ele. Mulţumesc pentru că te afli pe această planetă în acelaşi timp cu mine” - Micheline Descary, scriitoare canadiană de limba franceză. 

Festivalul a fost organizat în colaborare cu „L'Association des auteurs des Laurentides”, în Val-David, Quebec, preşedinte al festivalului internaţional din Canada fiind Flavia Cosma renumită scriitoare de origine română stabilită în Canada. 


Corespondenţă din Canada pentru - RoMedia.gr
Foto Val David Canada - Tabăra Internaţională a Scriitorilor {jcomments on}