Tipărire
aurelian.mihaiCu toată înfierarea anterioară, cu toată înverșunarea puținilor politicieni, cu toată împotrivirea unor cetățeni ale căror păreri au fost contra organizării diasporei nu de acum ci de ani de zile, Congresul Românilor de Pretutindeni a avut șansa sa și a devenit realitate, pentru prima dată în istoria României în ceea ce privește aplicarea prevederile legale și aici mă refer la un cadrul oficial oferit desfășurării acestui eveniment de prim rang pentru românii care trăiesc în diaspora.
Lipsa de credibilitate prin lașitate sau intenții vădite împotriva oricărei construcții se naște din neimplicare, iar critica dacă nu este obiectiva, risca să devină un act ratat, în urma rămânând numai ecoul deformat al strigatului închis spre necunoscut ca sunetul păcănelilor la care își joacă soarta o bună parte a faunei politice și nu numai, conglomerat cu sens unic pierdut și  fără rezultate concrete în ciuda accesului la resurse fie și temporar în perioade de apartenență la putere, situație în care nu au știut sau vrut să aducă profit cetățenilor care le-a oferit șansa cea mai frumoasă a vieții lor pentru a dezvolta această țară și a aduce practic poporul la aceeași egalitate de șanse cu alte popoare de pe unde milioane de alți români emigranți, diasporenii noștri, muncesc pentru a avea o viață mai bună și pâinea de mâine asigurată.
Românii care au participat la Congresul Românilor de Pretutindeni au început cu dreptul, iar critica va exista întotdeauna, pentru că a critica este un exercițiu supus libertății și mai ales de libertății de conștiință, însă, uneori, corectitudinea criticii se construiește pe argumente și fapte!
Rămân consecvent încrederii depozitate în capacitatea acestor oameni de a prezenta și o altă abordare a situației în cazul diasporei!
Invit așadar orice critic grijuliu, numai dacă și dorește, să construiască în beneficiul românilor din diaspora, să le devina partener de lucru acestor oameni.
Este una dintre posibilitățile frumoase ale oricărei epoci istorice pentru a descoperi calea cea mai ușoară de la vorbe la fapte!
Aș putea înțelege critica celor care se tem de … necunoscut, oameni poate bine intenționați, dar cu răbdare și nu foarte multă așteptare vor vedea rezultatele muncii acestor români.
Până la urmă, în calitatea pe care o am, ca deputat, am înțeles că trebuie să colaborez pentru ca românii cu experiența vieții departe de casă să avem o șansă în plus în a vedea materializate așteptările noastre, trebuie să înțelegem că nu prea găsim multe soluții, iar prima dintre acestea este să realizam că numai uniți vom fi eficienți, doar uniți vom ajunge acolo unde ne propunem realizarea proiectelor pe care le avem în beneficiul comun.
Invit alături și alți colegi parlamentari pentru a sprijini proiectele românilor din diaspora, pentru că a sosit momentul să știm că ne este mai ușor să construim decât să distrugem!
Fiți încrezători!
Aurelian Mihai, deputat diaspora – Colegiul 1 Europa de Vest
Accesări: 2814