UJPR.VIENA2Președintele UJRP: „...Ușile sunt deschise tuturor celor care fac presă în diasporă.
După mai mulți ani de discuții și încercări pentru a găsi modalitatea și momentul propice pentru a constitui o uniune, zeci de jurnaliști români din întreaga lume au ajuns la un acord și și-au unit, în urmă cu două zile, forțele în UNIUNEA JURNALIȘTILOR ROMÂNI DE PRETUTINDENI (pe scurt UJRP).
Momentul constituirii temeliei Uniunii a avut loc, vineri, 23 octombrie la Viena.
La evenimentul realizat cu sprijinul îndeaproape al Asociației Mihai Eminescu din Viena, au participat peste 20 de jurnaliști din Austria (Jurnalul românesc), Italia (Gazeta Românească), Germania (Ziarul românesc), Belgia (Radio TV Arthis și Revista Quoi de neuf! ), Spania (Occidentul românesc), Marea Britanie (Ziarul românesc), Canada (Zig-Zag), Israel (Jurnalul săptămânii), România (Napoca News și stiridiaspora.com), Cipru (Pulsul Afroditei) și bineînțeles Grecia prin Ziarul Online Românesc ROMEDIA.
Ședința de constituire a UJRP, care a avut loc la Centrul de Conferințe al Hotelului Ramada din Viena și a coincis cu momentul în care jurnaliștii din diaspora fondatori ai UJRP au ales membrii conducerii pentru primul mandat, Sorin Cehan, directorul Ziarului Românesc din Anglia si Germania, fiind ales primul președinte al UJRP.
Membrii Consiliului de Administrație al UJRP sunt:
Președinte – Sorin Emil Cehan (Germania)
Prim-Vicepreședinte – Laura Daniela Hant (Austria)
Vicepreședinte – Cristina Dana Sofronie (Canada)
Vicepreședinte – Doina Pușa Meiseles (Israel)
Vicepreședinte – Andi Cătălin Remus Rădiu (Italia)
Vicepreședinte – Ioan Vasile Țene (România)
Vicepreședinte – Kasandra Kalmann Năsăudean (Spania)
Secretar – Ruben Doran (Austria)
Trezorier – Constantin Dănuț Hant (Austria)
Membrii supleanți ai Consiliului de Administrație sunt:
Mircea Maer (Anglia),
Ionică Armanca (Austria),
Anamaria Daiana Matieș (Germania),
Liviu Hopârtean (Belgia),
Ana Țuțuianu (Grecia).
Alături de aceștia, ceilalți membri fondatori ai UJRP sunt: Ana Maria Cuciureanu din Grecia, Dan Aurelian Pătrașcu din Spania, Marius Dobrescu din România, Veronica Ivanov din Cipru, Carmen Drăghici Hopârtean din Belgia și Oana Dobrescu din România. SORIN.CEHAN
Imediat după alegerea în funcție, președintele Uniunii Jurnaliștilor Românilor de Pretutindeni, Sorin Cehan, a spus: „Sunt onorat de încrederea pe care mi-ați acordat-o. Nu fug după funcții și vă dați seama că în acest proiect am o misiune grea. Sunt președinte pentru că aceasta este denumirea, dar aș prefera să fiu coordonator. Mă angajez ca în mandatul de 2 ani, împreună cu dvs., să dam un sens acestei asociații. Vreau să ne întâlnim des pentru că întâlnindu-ne se vor naște idei noi și proiecte noi pe care le putem materializa împreună. Sper să trecem de primul pas și de stadiul înființării acestei uniuni și entuziasmul nostru să se materializeze în proiecte puse în practică. Este prima întâlnire particulară fără fonduri de la stat ori alte organizații. Aceasta este inițiativa de înființare și ușile sunt deschise tuturor celor care fac presă în diasporă. Cred că scopul nostru de început ar fi să sprijinim publicațiile afectate de criză să nu dispară pentru că acestea reprezintă patrimoniul comunităților românești din diasporă, pentru că sunt multe publicații care dispar din cauza crizei cu toate că fac treabă bună în diasporă.
UJPR.viena4Președinta Asociației „Mihai Eminescu” din Viena, Laura Hant a declarat: „Vă mulțumesc pentru prezența dvs. astăzi aici (n.n. vineri, 23 octombrie a.c.). În calitate de gazdă și organizator vă urez mult succes în atingerea obiectivelor și vă urez să vă simțiți bine la Viena de unde mai apoi să plecați cu amintiri frumoase. (…) Sunt organizatoare de evenimente culturale care fac cinste țării mele și de aceea m-am implicat activ în sprijinirea înființării acestei uniuni. Doresc înființarea acestei uniuni pentru noi toți, dar și pentru că România are nevoie de noi – jurnaliștii din diasporă. Cred că această Uniune nu se va opri aici și vreau să se dezvolte. Vreau să înființăm o agenție de presă în care să fim uniți, să fim toți pentru unul pentru a deveni o forță în informare. Conducerea Asociației Mihai Eminescu este aici și va susține aceasta uniune.”
Felicitări participanților si aleșilor, si in special organizatorilor Asociatia "Mihai Eminescu" Viena.
La eveniment, au participat ca invitați de onoare: ministrul diasporei Angel Tilvar, consilierul președintelui Romaniei pe teme de diasporă - Sandra Pralong (la prima participare oficială), noul ambasador la Viena Bogdan Mazuru, Alina Hagima, director general DPR, Irina Cornisteanu - director Institutul Cultural Roman Viena, participări despre care vom reveni cu amănunte.
Ana Țuțuianu – Ziarul Online Românesc din Grecia, Romedia.gr