Tipărire
corlatean.venizelou.salonic„MAE îşi menţine integral poziţia potrivit căreia nu există bază legală pentru crearea de noi secţii de votare în străinătate.”
Ministrul de Externe al României, Titus Corlățean pleacă de la MAE, după ce mii de oameni au ieșit pe stradă în țară și în străinătate reclamând modul defectuos de organizare a alegerilor din 2 noiembrie.
Cu toate că, în urmă cu câteva zile, Corlățean declara că vom vedea după al doilea scrutin, iar Premierul Victor Ponta spunea că nu are ce îi reproșa ministrului de externe, Titus Corlățean se retrage din funcția de ministru. Ministrul externelor nu și-a depus încă demisia dar l-ar fi informat deja pe premier de decizia de a părăsi postul în prag de alegeri.
"Am fost informaţi de un al doilea comunicat BEC, la 12 noaptea, am primit la sediul MAE un fax şi o adresă în care BEC inexistenţa unui impediment legal de a organiza noi secţii de votare. Aşa cum MAE a informat public, instituţia a demarat un proces intern de evaluarea consolidiată privind atribuţiile sale. MAE îşi menţine integral poziţia potrivit căreia nu există bază legală pentru crearea de noi secţii de votare în străinătate. L-am informat pe primul ministru că am decis să-mi depun mandatul de ministru de Externe. Nu accept să încalc legea, nu pot accepta ca MAE să fie forţată să încalce legea pe considerente politice. Nu pot accepta motive de contestare a alegerilor prezidenţiale pe considerente de nelegalitate.", a anunțat Titus Corlățean în urmă cu câteva minute la București, anunță gândulinfo.ro
Titus Corlăţean a dat vina pe presupuse presiuni electorale exercitate de preşedintele Traian Băsescu şi de candidatul ACL, Klaus Iohannis și a menționat că "nu acceptă ca MAE să încalce legea" drept urmare preferă să demisioneze.
Prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat că nu este suficientă demisia ministrului de Externe, Titus Corlățean, ci ar trebui să demisioneze și Victor Ponta din funcția de premier. Menționăm aici că mai multe organizații ale românilor din străinătate în frunte cu președintele României - Traian Băsescu au cerut demisiile miniștrilor Corlățean și Stanoevici după haosul din diasporă din primul tur de scrutin al votului pentru alegerile prezidențiale. 
Ana Țuțuianu – Ziarul online Românesc din Grecia, www.romedia.gr 
Foto  MAE - Crolatean la o intalnire in Grecia cu Veniozelou
Accesări: 1223