Tipărire
victor-ponta-premierCei doi șefi de Guvern au semnat un Memorandum de Înţelegere între Guvernul R. Moldova şi cel al României privind realizarea proiectelor necesare interconectării reţelelor de gaze naturale şi energie electrică din R. Moldova şi România.
Chiril Gaburici și Victor Ponta au discutat și despre alte proiecte ce vizează relațiile bilaterale dintre cele două state românești, transmite Romanian Global News.
„România rămâne cel mai hotărât susținător și unul necondiționat al parcursului european al R. Moldova, al parteneriatului nostru cu totul și cu totul special. Aceasta este datoria noastră, de a lucra împreună, pentru ca oamenii de pe ambele maluri ale Putului să aibă o societate democratică, prosperă, lucru extrem de important", a spus Victor Ponta.
Premierul român, Victor Ponta a declarat astăzi în cadrul întrevederii cu președintele Parlamentului de la Chișinău că în scurt timp, România va lansa în Republica Moldova proiecte economice de ampolare.
Potrivit lui Victor Ponta, România va propune în perioada imediat următoare lansarea unor proiecte economice mari în domenii strategice pentru Republica Moldova, pentru care există susținere la București, fiind identificate și sursele de finanțare și investiții.
„România va rămâne, în orice condiții, principalul avocat al Republicii Moldova în dezvoltarea sa. România a demonstrat că e timpul să se treacă de la vorbe frumoase la fapte concrete prin intermediul proiectelor desfășurate în diferite domenii", a subliniat Prim-ministrul României.
La rândul său președintele Parlamentului, de la Chișinău a anunțat că solicitarea autorităților de la București de a oferi cetățenilor din România posibilitatea de a circula în Republica Moldova, inclusiv în baza buletinelor de identitate este în curs de examinare.
În cadrul întrevederii cei doi oficiali au abordat subiecte ce țin de relațiile bilaterale, proiectele economice curente, parcursul european al Republicii Moldova și evoluțiile politice interne.
Victor Ponta a refuzat să comenteze în vreun fel situaţia din sistemul bancar al RM, dar nici sectorul justiţiei, prin prisma şanselor ca reforma să dea roade sau ca DNA să treacă Prutul. „Nu e treaba guvernelor", a spus evaziv premierul român, aflat astăzi în vizită la Chişinău.
„În România, prim-ministrul nu are voie să vorbească despre justiţie. Eu am obligaţia ca Prutul să-l treacă gazul, energia electrică, autostrada, microbuzele, grădiniţele la nivelul celor din România. Asta este sarcina mea şi pe asta mă voi axa", a declarat Victor Ponta, în cadrul unei conferinţe de presă.
La capitolul „jaful secolului" în sistemul bancar din RM, premierul român a menţionat: „România a trecut prin acelaşi lucru. În 98-99 a fost lichidată Bancorex, după ce, la fel, s-au sustras sume mari. Învăţăm din greşeli. Dar nu e treaba guvernelor să vorbească despre asta. Treaba guvernelor e să facă curat".
„Ştiţi că îmi doresc să găsim banii, să-i aducem acasă şi să fie pedepsiţi cei vinovaţi", a adăugat, în context, Chiril Gaburici. Premierul a mai spus că în viitorul apropiat la Chişinău vor veni mai mulţi reprezentanţi ai DNA. „Avem o comunicare foarte strânsă, facem schimb de informaţii, aşteptăm în curând la Chişinău domnii de la DNA", a afirmat Chiril Gaburici.
Cei doi premieri s-au referit şi la cazul cetăţeanului român George Simion, care a fost expulzat din Moldova săptămâna trecută. „Vom analiza şi vom vedea ce să facem, dar adevărul este că justiţia va spune ultimul cuvânt", a declarat Gaburici.
„Relaţia noastră specială înseamnă să ne protejăm cetăţenii, să le respectăm drepturile şi să le cerem să nu abuzeze de aceste drepturi. Eu mi-am exprimat speranţa şi rugămintea către dl prim-ministrul Gaburici ca toţi cetăţenii români care vin în RM să fie protejaţi, să li se respecte drepturile, iar dacă fac ceva rău să fie sancţionaţi de către justiţie. Justiţia din România, cred şi cea din RM, are un grad de independenţă care îi permite să ia decizii fără a se mai specula după aceea că sunt decizii administrative. Sunt convins că justiţia din Moldova va avea decizia corectă pe care n-o s-o conteste nimeni", a spus Victor Ponta.
Fostul premier, Iurie Leancă, a avut o întrevedere ferită de ochii lumii cu premierul României, Victor Ponta, care s-a aflat la Chișinău. Întâlnirea nu a fost anunțată oficial și nici nu a fost confirmată de reprezentanții lui Leancă sau Ponta, dar surse de încredere ale Deschide.MD spun că o astfel de întrevedere s-a produs și că a durat circa 35 de minute.
Sursa: Romanian Global News
Accesări: 2893