Ședință amânată!  
Președintele PL, Mihai Ghimpu e ieșit în viteză de la ședința AIE și a plecat la partid. Ulterior, peste câteva minute, a plecat în direcția partidului și liderul PLDM, Vlad Filat. Niciunul nu a dorit să facă declarații. Cel mai probabil, în AIE sunt neînțelegeri, iar componentele nu pot conveni în privința candidaților și datei alegerilor președintelui. 
11.26. Reprezentantul secretariatului Parlamentului a anunțat că ședința Parlamentului va începe tocmai la ora 13.00, cu două ore mai târziu decât ora programată. Astăzi expiră termenul limită anunțat de Vlad Filat și Marian Lupu până când aceștia și-au propus să voteze data alegerilor prezidențiale în Parlament. Potrivit proiectului, este vorba de 15 martie 2012.
Ședința Legislativului urma să înceapă la ora 11.00, însă deputații AIE se află în ședință și dezbat, cel mai probabil, candidaturile pentru fotoliul de președinte și posibilitatea pentru ca toate componentele AIE să voteze data alegerilor.
PL a declarat că va vota data alegerilor doar dacă se va ajunge la un compromis în vederea candidatului. Acesta trebuie să întrunească 61 de voturi pentru ca să fie ales.
Sursa: UNIMEDIA