După ce prima tentativă de alegere a şefului statului a eşuat, deputaţii au încercat să propună noi date de alegere a președintelui Republicii Moldova, însă decoacamdată nci una nu a fost acceptată.  Liderul PL Mihai Ghimpu a propus ziua de 25 decembrie, iar deputatul PCRM Sergiu Sârbu – ziua de 15 decembrie, scrie arena.md, preluata de Romanian Global News. "Ar fi bine ca noi să facem un cadou populaţiei de Crăciun, pe stil nou şi să alegem preşedintele ţării pe 25 decembrie ", a declarat presei Mihai Ghimpu.
Deputaţii liberali susţin că prima tentativă de alegere a şefului statului nu a eşuat, pentru că nu au fost înregistraţi candidaţi şi nu a avut loc procedura de vot. În context, preşedintele Comisiei Juridice, Numiri şi Imunităţi, Victor Popa a propus ca mai întâi să fie modificată legea, apoi să fie stabilitată data alegerilor.
,,În legislaslaţie există lacune, de accea trebuie să o modificăm ca să nu ne pomenim în aceeaşi situaţie când vor avea loc alegerile prezidenţiale”, a spus deputatul liberal, Victor Popa.
Pe de altă parte, fracţiunea Partidului Comuniştilor susţine că alegerile prezidedenţiale, care urmau să aibă loc la 18 noiembrie, au eşuat şi propun să fie organizat cel de-al doilea tur pe 15 decembrie, atunci când expiră termenul de 30 de zile. Deputatul Sergiu Sârbu a spus că dacă preşedintele nu va fi ales nici pe data de 15 decembrie, atunci deputaţii din alianţa de guvernare vor fi responsabili de uzurparea puterii. Grupul lui Dodon a declarat că susţine propunerea comuniştilor.
Preşedintele de onoare , Dumitru Diacov, a spus că atât liberalii, cât şi comuniştii au dreptate, dar i-a îndemnat să nu se grăbească cu stabilirea datei alegerei, întrucât nu sunt asigurate cele 61 de voturi necesare pentru alegerea şefului statutului. Preşedintele Comisiei Juridice, Numiri şi Imunităţi, Victor Popa, a propus ca fracţiunile parlamentare să înainteze în termen de 7 zile o nouă dată pentru desfăşurarea unei noi proceduri de alegere a felui statului, însă această propunere nu a fost acceptată de deputați.
ARENA reaminteşte că alegerile prezidenţiale urmau să aibă loc pe data de 18 noiembrie, dar din motiv că nu s-a înregistrat nici un candidat, aceastea au fost amânate pentru o dată, deocamdată, necunsocută. 
Sursa: Romanian Global News