Luni, incep inscrierile pentru cele 6.424 de locuri care ofera, pentru tot atatea persoane, 5 zile de croaziera in insule din Marea Egee.
Este vorba de excursiile la care au dreptul cei ce contribuie la Ergatiki Katoikia - casa muncitorului - prin retinerile facute pentru aceasta din salarii.
Luni, 12/04/2010 incep inscrierile, la toate birourile Ergatiki Estia din Grecia, iar excursiile se vor desfasura in perioada 20 mai-6 iunie 2010.
Excursiile vor fi efectuate astfel: 

Din momentul depunerii lor, toate proiectele de lege vor fi anuntate in pagina web a Parlamentului elen, dind astfel acces tututror celor interesati.
Pagina web este www.parliament.gr, si va contine forma initiala a proiectelor de lege, asa cum sunt depuse de ministerele de resort, inainte de controlul legal si tehnic. Pot fi astfel studiate amanuntit. 

Cereri pentru a participa la Programul de Turism Social si Excursii de la OGA vor putea depune la KEP din toata tara asiguratii care au dreptul, incepand cu 12 aprilie, luni si pana vineri, 14 mai. Durata programelor OGA/LAE este pana 31/12/2010.

Daca sunteţi şomeri, nu înseamnă că nu puteţi beneficia de acoperire medicală în Grecia. Trebuiesc îndeplinite însă anumite condiţii. Prevederile legii se aplică, în ceea ce priveşte asistenţa medicală a şomerilor, pe trei categorii, în funcţie de vârstă: 
1. Şomerii cu vârsta de pana la 29 ani. 

Redobândirea cetăţeniei române reprezintă un proces pe care unii basarabeni, şi mă refer în special la aceştia, îl întreprind cu speranţa readoptării de către ţara mamă. Uneori însă îmbrăţişarea de la ţara mamă devine doar un vis de neîndeplinit şi aici pun la socoteală