Tipărire

GPL-ul salvează turiştii români şi polonezi. Aflată în plin sezon estival Grecia întâmpină mai mult dificultăţi decât se aştepta cineva vreodată. Trecând de la grevă la grevă grecii deja nu se mai frământă când aud de un nou serviciu închis pentru câteva zile, de un nou blocaj al centrului Capitalei ori de alte sectoare care închis lucrul şi îşi dau întâlnire la Parlament. Ultimele zile însă  sunt tot mai dificile iar tabloul Greciei parcă nu are nimic în comun cu cel al superbei ţări care-ţi oferă vacanţe de neuitat. Şi asta pentru că de neuitat, în ultimele zile, sunt momentele de stres şi chin la care sunt supuşi turiştii care au plătit mii de euro pentru vacanţe în Grecia, concedii care se transformă în adevărate încercări atunci când avionul nu decolează ori întârzie, când drumul naţional e blocat ori atunci când ajunşi în faţa pompei de benzină vânzătorul le transmite că benzina s-a terminat!
Mulţi turişti întâmpină probleme serioase datorită grevei transportatorilor care conduce la imposibilitatea aprovizionării cu combustibil. Mai mulţi turişti sunt forţaţi să îşi schimbe programul din cauza lipsei carburantului, deplasările lungi fiind riscante în condiţiile actuale, o parte dintre aceştia anulează închirierea vehiculelor, în timp ce înainte de plecare se roagă să nu nimerească o nouă grevă a controlorilor de trafic care să închidă total traficul aerian în Grecia.
O situaţie şi mai dificilă întâmpină străinii veniţi în vacanţă în Grecia cu autoturismul. Cei mai mulţi dintre aceştia fac plinul şi se deplasează cu mijloace de transport în comun, combustibilul fiind calculat a le ajunge, până la ultimii litri, până la oraşele de după graniţa Greciei, acolo unde vor respira liniştiţi cu rezervoarele pline. Singurii care nu întâmpină dificultăţi cu deplasarea, în aceste zile, sunt turiştii care conduc în Grecia vehicule pe motorină, dar şi românii şi polonezii care au şi varianta GPL pe autoturism (cunoscut fiind faptul că în aceste două ţări circulă şi maşini cu instalaţii de gaz), deoarece aceste două tipuri de carburanţi se găsesc la discreţie ele nefiind utilizate de particulari în Grecia.
Ana Ţuţuianu – RoMedia.gr  

Accesări: 4123