votAÎn Grecia, numărul secțiilor de votare a fost redus față de 2009!
Ministerul Afacerilor Externe al României a publicat lista secţiilor de votare din străinătate organizate la alegerile pentru Preşedintele României din noiembrie 2014.
Per total, numărul secțiilor de votare din diasporă a fost menținut la 294 ca la prezidențialele precedente 2009, în unele țări însă ministerul de externe mărind numărul secțiilor, în altele micșorându-l.
Conform anexei ordinului ministrului secţii de votare în număr mai mare vor fi organizate în Italia - 51, Spania - 38, SUA - 22, Republica Moldova - 21, Marea Britanie – 11 și Franţa - 9. De partea cealaltă, doar câte 3 secții de votare vor fi organizate în: Canada, Serbia, Turcia, Ungaria, câte 3 în Afganistan, Austria, China, Cipru, Grecia, Israel, Polonia, Portugalia, Rusia, Ucraina. În Belgia vor fi 4 secţii, în timp ce în Germania şi Australia vor fi 5 secţii de votare în noiembrie 2014.
La alegerile pentru Preşedintele României din 2009, în străinătate au votat, în turul doi, aproximativ 146.000 de cetăţeni români în 294 secţii de votare, înregistrându-se record de participare a diasporei la un scrutin.
Numărul secțiilor de votare a fost mărit în Republica Moldova și Marea Britanie, în Spania a fost menținut același număr de secții, în Italia aproximativ același, iar în în alte țări acesta a fost redus.
În Grecia numărul secțiilor de votare a fost redus la jumătate față de 2009 când au fost organizate 6 secții de vot, pentru alegerile din noiembrie 2014 urmând a fi organizate doar trei secții.
Ana Țuțuianu - RoMedia.gr

Foto RoMedia.gr - Scrutinul de votare din 2009 la Ambasada României din Atena.