Asta se va întampla în încercarea de a reduce costurile de administrare şi s face economii la buget. Grecia va scoate la licitaţie administrarea a şase centre de reţinere temporară a imigranţilor fără documente,

potrivit unei decizii a Ministerului Ordinii Publice şi Protecţiei Cetăţenilor de la Atena.
Ministerul a notificat mai multe companii private de securitate că pot transmite oferte pentru preluarea managementului centrelor, scrie presa elenă citată de portalul GreekReporter.
Măsura va reduce povara asupra forţelor de poliţie, obligate în prezent să asigure securitatea centrelor, a declarat ministrul Ordinii Publice, Nikos Dendias, adăugând că a primit plângeri în acest sens de la poliţişti care afirmă că activitatea legată de centrele de imigranţi le afectează capacitatea de a-şi respecta îndatoririle zilnice.
Grecia s-a angajat în faţa troicii creditorilor internaţionali, formată din FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană, să deruleze un program masiv de privatizare a activelor statului, parte a celor două programe de împrumut de care a beneficiat statul elen începând din 2010.
Grecia a fost nevoită să apeleze la fonduri de la FMI şi statele zonei euro, după ce îndatorarea foarte ridicată a făcut imposibilă finanţarea sustenabilă a statului de pe pieţele financiare
. Cele două programe de împrumuturi, totalizând peste 200 de miliarde de euro, au fost condiţionate, pe lângă privatizări, de măsuri de austeritate precum concedieri şi reduceri de salarii şi pensii.

Deea Mazilu – RoMedia.gr