ziua.iei.salonic2015Sambata seara, la orele 18.00 a fost organizata pentru cel de-al treilea an consecutiv la Salonic Ziua Internationala a Iei, de catre Roxana Asandoae, membra a Asociatiei Romanilor Carpatia.
Evenimentul a avut loc la Clubul Motociclistilor din Salonic, care a mai gazduit si alte evenimente ale asociatiei. Dupa orele 18.00 toti cei prezenti au fost asteptati de Roxana, imbracata in costum popular, cu colac si sare, conform obiceiului. Pe mesele din curtea clubului au fost si numeroase produse romanesti. Un colt din Romania fusese recreat in curtea de la Moth, cu covorul taranesc romanesc insirat pe banci, cu iile insirate alaturi de bannerele cu diverse imagini din Romania si cu Roxana care punea tuturor busuioc in par. Muzica populara romaneasca rasuna melodios. Nici ploaia nu a reusit sa strice cheful si voia buna a celor prezenti pana tarziu in noapte.
Dorim sa multumim pe aceasta cale Roxanei si celor de la Moth pentru organizare si gazduire, dar si tuturor celor care au raspuns invitatiei si ne-au onorat cu prezenta.
Luiza Georgeta Pera din Salonic membru al Asociatiei Romanilor Carpatia