Mergând către locul unde s-a desfăşurat interviul cu William Brânză, (deputatul diasporei din partea PDL) - Sintagma nu doream, sub nici o formă, o discuţie pe teme şi programe politice. Doream o discuţie prietenoasă cu un om căruia mulţi dintre românii din diasporă i-au arătat încredere prin votul acordat. Doream să obţin mesajul omului William, nu cel al politicanului Brânză. Intenţionam să găsesc răspuns la întrebările mele prin interiorul trăirilor personale şi experienţa de viaţă a interlocutorului meu şi nu prin temele politice bine întocmite de acasă.
Cât de bine am reuşit acest lucru puteţi citi în rândurile care urmează, în interviul care vă este oferit de RoMedia.
Ceea ce pot spune însă este faptul că la întâlnirea din Sintagma am întâlnit un om care, surprinzător aveam să constat, nu a uitat de unde a plecat şi cu o sinceritate debordantă îşi recunoaşte trecutul de imigrant, subliniază că provine de printre noi (sper să nu fie poveste electorală) şi că singura diferenţă dintre noi este faptul că s-a născut sub o stea prahoveană norocoasă.
Mi-a făcut plăcere să constat că am avut un interlocutor care a părut că a înţeles măcinarea românului departe de ţară şi cei dragi, frământările românilor ce doresc să se întoarcă acasă, compatrioţi care se află parcă blocaţi în statutul de temporar în străinătate ce pare să nu se mai termine. 
Aşadar, mâine şi poimâine, 26 şi 27 noiembrie, în RoMedia, interviul cu William Brânză secţionat în două părţi:
  1.  „Un ministru nu are voie să pedepsească românii din străinătate…”
  2. „…Românii au plecat din ţară cu supărările lor…”
Ana Ţuţuianu