Tipărire
TsiprasGrecia a făcut un nou pas important pentru primirea împrumutului extern, după ce Parlamentul de la Atena a aprobat, miercuri, o a doua serie de reforme.
Din nou, premierul elen a avut dificila misiune de a obţine votul în favoarea unui nou (al doilea) set de măsuri impuse de creditorii internaţionali condiție de bază pentru a se relua, de urgenţă, negocierile pentru finanţarea Greciei. Reformele au fost aprobate în Parlamentul Elen cu 230 de voturi pentru, 63 împotrivă și 5 abțineri. Contra măsurilor de austeritate au votat și 31 de membri ai partidului de guvernământ, numărul celor nemulțumiți fiind mai mic decât la votul de săptămâna trecută.
Aprobarea de către Legislativul elen este o precondiție a creditorilor internaționali pentru începerea negocierilor oficiale privind programul de ajutor de 86 de miliarde de euro care va salva Grecia de la intrarea în incapacitate de plată, și pentru care creditorii și Guvernul Tsipras s-au înțeles în urmă cu aproximativ 2 săptămâni.
Adoptarea acestor măsuri face ca negocierile pentru primirea a 86 de miliarde de euro din partea UE să poată începe. În pachetul de măsuri cerut de creditorii străini se află schimbări în sistemul bancar elen și mai multe reforme majore ale sistemelor elene, printre care și cea a sistemului judiciar.
Pentru a deschide băncile la începutul acestei săptămâni, Grecia a folosit luni un împrumut-punte pentru a plăti cele aproximativ 2 miliarde de euro Fondului Monetar Internaţional și 4,2 miliarde de euro Băncii Centrale Europene.
Ana Țuțuianu – Romedia.gr
Accesări: 3207