Tipărire
sfantul dimitrieSfantul Dumitru (sau Dimitrie, in greaca Άγιος Δημήτριος της Θεσσαλονίκης) a fost un martir crestin care a trait la inceputul secolului IV d.Chr.
In timpul Evului Mediu el ajuns sa fie considerat drept unul dintre cei mai importanti sfinti militari ortodoxi, de multe ori asociat Sfantului Gheorghe. El este sarbatorit de cei care urmeaza calendarul Gregorian la 26 octombrie.
Cele mai timpurii marturii au fost colectate de-abia in secolul al IX-lea, desi existau si imaginii mai vechi ale sale si in colectia din secolul al VII-lea numita ,,Miracolele Sfantului Dumitru''.
Cu privire la venerarea sa, una dintre cele mai populare teorii sustine ca venerarea sfantului a fost transferata de la Sirmium cand Salonicul a inlocuit aceasta locatie ca principala baza militara din zona in 441-442 d. Chr. Biserica din Salonic a sfantului dateaza de la mijlocul secolului al V-lea. Astfel, Salonicul a ramas centrul principal al credintei in Sf Dumitru, motiv pentru care este si protectorul orasului. De-a lungul secolelor ce au urmat mortii sfantului, Salonicul a suferit repetate atacuri ale populatiilor slave care patrundeau in zona Balcanilor, iar Dumitru a fost creditat cu multe interventii miraculoase impotriva lor pentru apararea orasului.
Sfantul Dumitru a fost fiul unui proconsul roman din Salonic, la inceputul secolului IV d chr. Ambii parinti erau crestini in secret si astfel copilul a fost botezat crestin in casa tatalui sau si a fost crescut in spiritual crestinatatii. Anul nasterii sfantului se considera a fi 270. In momentul ajungerii lui Dumitru la maturitate, dupa moartea tatalui sau, pe tronul Imperiului Roman ajunsese in 305 Imparatul Galerius Maximinian, care, increzator atat in educatia cat si in abilitatile administrative dar si militare ale lui Dumitru, il numeste pe acesta in pozitia ocupata de tatal sau, ca proconsul al regiunii Salonicului, cu principalele sale obiective trasate fiind apararea orasului de atacurile barbarilor si eradicarea crestinismului. Cu privire la cel din urma obiectiv, ordinele erau foarte categorice, oricine era adeptul lui Christos trebuia ucis, Imparatul nesperand ca prin numirea lui Dumitruin acest post el va inlesni si alte aderari la religia crestina. Intors in Salonic dupa instaurarea in functie, Dumitru a inceput sa predice crestinismul in mod deschis locuitorilor Salonicului si sa condamne obiceiurile pagane si idolatria, cativa contemporani numindu-l chiar ''un al doilea Apostol Pavel''.
Auzind acesta, Imparatul Maximian a hotarat sa atace Salonicul pentru a masacra crestinii, la intoarcerea dintr-o exeditie din zona Marii Negre. In asteptarea acestui atac Dumitru a ordonat servitorului sau credincios Lupus sa imparta totii banii si bunurile sale saracilor, asteptand in rugaciune si post martirizarea sa.
In momentul ajungerii Imparatului la Salonic, Dumitru a fost somat sa se prezinte in fata sa, unde acesta din urma a marturisit ca este crestin si a denuntat falsitatea si inutilitatea credintei romane politeiste. Astfel, la ordinele Imparatului Maximian, Dumitru a fost incarcerat, iar in ziua de 26 octombrie 306 soladatii romani l-au ucis folosindu-se de lanciile lor. Servitorul sau Lupus a adunat vesmintele sale pline de sange si inelul imperial pe care il purta pe deget, simbol al functiei sale inalte, pe care l-a muiat de asemenea in sangele sfantului. Cu ele, el a inceput sa vindece infirmii, pana cand, tot la ordinele Imparatului, el a fost arestat si ucis.
Romanii au ordonat ca ramasitele Sfantului Dumitru sa fie aruncate animalelor, dar crestinii le-au depistat si le au ingropat in secret. In timpul domniei Imparatului Constantin cel Mare (306-337) a fost construita o biserica peste mormantul Sfantului. Aproximativ o suta de ani mai tarziu, in timp ce se construia o biserica noua pe locul celei vechi, relicvele sfantului martir au fost descoperite. Cum inca din secolul al VII-lea fusese sesizat un anume miros de mir sub cripta martirului, el a fost numit si ''izvoratorul de mir''(in greaca Μυροβλήτης).
In nenumarate randuri rapusa de incendii, biserica a fost reconstruita in forma unei basilica in 5 nave intre 629-634. Multe elemente din acea biserica se pastreaza si astazi. In decursul secolelor, ea a devenit loc de pelerinaj si a capatat un rol primordial in oras, poate chiar mai important decat mitropolia locala.
Biserica avea un altar neobisnuit numit ciborium, o structura hexagonala, cu acoperis, intr o parte a unei nave. Era facut din argint, sau acoperit cu argint. Structura avea usi si un suport in interior, dar in mod surprinzator nu exista nici o relicva fizica a sfantului asezata pe acest support. Probabil ca acest ciborium a reprezentat un mormant simbolic.
Biserica actuala cuprinde de asemenea si fragmente din mosaicurile originale. Alte mozaicuri magnifice au fost pierdute fie in timpul celor 4 secole cat ea a functionat drept moschee in timpul ocupatiei turcesti (1493-1912) sau in timpului Marelui Incendiu din Salonic din 1917 care a distus o mare parte a orasului. Dupa acesta, a durat cateva decenii pentru ca biserica sa fie refacuta, focul distrugand acoperisul si peretii superiori. Cercetarile arheologice intreprinse in anii '30 si '40 au scos la iveala diverse artefacte care pot fi vazute expuse in cripta bisericii. Excavarile au descoperit si ruinele unei bai romane, acolo unde sfantul a fost incarcerat si omorat, in cripta de sub biserica. Aceasta cripta se viziteaza in zilele noastre.
In afara de simbolismul sarbatorii relgioase a Sfantului Dumitru, in aceasta zi s-au pretrecut si alte evenimente de o importanta capitala pentru Salonic.
La 5 octombrie 1912 a inceput Primul Razboi Balcanic, care opunea de o parte aliatii din statele balcanice (Grecia, Bulgaria, Serbia si Muntenegru) si de cealalta Imperiul Otoman. Superioritatea aliatilor balcanici era evidenta, iar turcii au trebuit sa se retraga pe toate fronturile.
Dupa batalia castigatoare de la Gianitsa din 19-20 octombrie 1912, in dimineata zilei de 25 octombrie diviziile grecesti au primit ordin sa se deplaseze spre Salonic. Planul de actiune era de a realize o miscare circulara, de incercuire a armatei otomane,pentru a-i determina pe acestia din urma sa se predea. In dupa amiaza acestei zile, cele mai avansate unitati grecesti se gaseau la doar 6 km de Salonic. Atunci au ajuns la comandamentul elen trimisii comandantului suprem turc Taxin Pasa care au transmis ca turcii acceptau sa predea orasul, dar cereau sa li se permita sa se retraga cu armata si armamentul lor la Megalo Karampournou, unde sa astepte pana la finalul razboiului.
Printul Mostenitor Konstantinos, comandantul suprem al fortelor armate elene, a respins categoric aceasta cerere inacceptabila si i-a dat lui Taxin Pasa un termen limita pentru a da un rapsuns. Cand acest termen s-a scurs fara nici un rapsuns din partea turcilor, a doua zi dimineata, pe 26 octombrie 1912, armata elena a reluat drumul spre Salonic. Dar desi aceasta operatiune de incercuire a turcilor se afla in desfasurare, la comandamentul general elen a ajuns vestea ca o unitate a cavaleriei grecesti intalnise, la cam 33 km la nord de Salonic, avangarda diviziei a VII-a a Generalului bulgar Teodorof, care se apropia cu repeziciune de Salonic. Aceasta veste, care confirma teama prim-ministrului Venizelos ca bulgarii ar putea ajunge primii la Salonic, si care justifica necesitatea urgentarii ajungerii in oras, a creat reactii intense in randurile conducerii armatei elene. Atunci, Konstantinos a continuat prin trimiterea unui mesaj urgent catre comandantul ''aliat'' al diviziei bulgare, in care il informa pe acesta ca armata elena avea sa intre in Salonic si il sfatuia sa isi redirectioneze efortul militar intr-o alta directie, unde acesta ar fi fost necesar. Teodorof a ignorat acest mesaj al Printului Mostenitor si a continuat sa avanseze spre oras.
Deja miscarea de incercuire a trupelor grecesti fusese terminata, iar Taxin Pasa a realizat ca orice incercare de rezistenta ar fi rezultat intr-o inutila varsare de sange; el era in paralel foarte presat de consulii Marilor Puteri sa se predea in concordanta cu termenii impusi de Konstantinos, in esenta o predare neconditionata. In consecinta, in dupa-amiaza zilei de 26 octombrie el a anuntat comandamentul elen de acceptarea predarii.
Imediat au sosit in oras 2 ofiteri greci ca imputerniciti ai comandantului supreme al grecilor, V. Dousmanis si I. Metaxas, impreuna cu I. Dragoumis, ca secretar. Dupa ce au terminat redactarea documentului actului de predare, s-a semnat la orele tarzii ale noptii de 26 octombrie 1912 protocolul care fixa conditiile si detaliile tehnice ale predarii orasului si ale armatei otomane catre armata elena. Dominatia otomana de cateva secole ajungea astfel la un final si orasul Salonic devenea din nou grecesc.
In aceeasi noapte Generalul Teodorof a cerut prin trimisi lui Taxin Pasa sa semneze termenii capitularii si cu bulgarii, asa cum facuse cu grecii, cu scopul de a-si exercita o co-dominatie a Salonicului, dar comandantul turc a refuzat.
In dimineata zilei de 28 octombrie 1912 s-a petrecut intrarea oficiala in Salonic a Printului Mostenitor Konstantinos, impreuna cu colaboratorii lui, comandantul Diviziei I, intr-o atmosfera de entuziasm general al locuitorilor greci ai orasului.
La 29 octombrie a sosit la Salonic si s-a instalat aici Regele Giorgos. Prin aceste actiuni s-a dorit sublinierea obiectivelor politice ale Greciei: asigurarea si propagarea deciziei statului grec de a pastra definitiv, in ciuda oricaror obiectii, capitala Macedoniei, pe care, cu atatea sacrificii, o eliberase de sub turci.
O corespondeță de la Luiza PERA – Salonic
Accesări: 3158