Tipărire
Categorie: Ambasada României la Atena
inscriere.registru.electoral2016Înscrierea în Registrul electoral în vederea exercitării votului la alegerile parlamentare este permisă pânâ la maxim  48 de ore după anunțarea oficială a datei alegerilor (n.n. care încă nu a fost anunțată!).
Pentru a se înscrie în registrul electoral cetățenii pot urma o procedura simplă și fără a se deplasa de la domiciliu.
MAE menționează că pentru înscrierea în Registrul electoral, alegătorii trebuie să parcurgă următorii paşi:
1. Să completeze formularul Cererii de înscriere în Registrul electoral pentru votul în străinătate la alegerile parlamentare cu datele personale şi să bifeze una dintre cele două opţiuni: vot prin corespondenţă sau vot la secţia înfiinţată la cerere; să îl semneze şi să îl dateze;
Formularul Cererii de înscriere în Registrul electoral poate fi obţinut fie de pe site-ul MAE, la linkul de mai jos, fie, direct în varianta tipărită, de la sediile misiunilor diplomatice, oficiilor consulare:
http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2016/2016_alegeri/cerere_inscriere_vot_in_strainatate.pdf
2. Să anexeze la Cererea de înscriere în Registrul electoral, fie copia paşaportului cu menţionarea statului de domiciliu (dacă sunt cetăţeni români cu domiciliul în străinătate), fie copia actului de identitate împreună cu copia documentului care dovedeşte reşedinţa în străinătate (dacă sunt cetăţeni români cu reşedinţa în străinătate).
Lista documentelor care atestă reşedinţa în străinătate pentru fiecare stat este disponibilă pe site-ul MAE la link-ul: http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2016/2016_alegeri/omae500.pdf
3. Să depună personal sau să trimită prin poştă Cererea de înscriere în Registrul electoral şi documentele anexate la misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reşedinţă
AMBASADA ROMÂNIEI în Republica Elenă
Adresa: Emmanouil Benaki 7, 15452 Paleo Psyhiko, Atena
Telefon: +30 2106774035
Ori
CONSULATUL GENERAL AL ROMÂNIEI în Salonic
Adresa: Str. Santas, nr.16, 55236 Panorama-Salonic 
Telefon: +30 2310 340089
Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi al Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, a organizat sesiuni de informare cu comunităţile locale de români şi a pus la dispoziţie cetăţenilor români din străinătate informaţii referitoare la desfăşurarea scrutinului electoral parlamentar din anul 2016.
Informaţii detaliate despre desfăşurarea în străinătate a scrutinului electoral pentru Parlamentul României din anul 2016 se regăsesc la secţiunea dedicată de pe site-ul MAE: http://www.mae.ro/parlamentare-2016.
Înscrierea în Registrul electoral nu reprezintă niciun risc pentru cetățean. Datele acestuia vor rămâne în registrul electoral deținut de statul român așa cum sunt alte persoane sunt înregistrate în registrele de vot care se află în România de ex. când mergem la alegerile locale.
Ana Țuțuianu – Ziarul Online Românesc din Grecia, ROMEDIA