ziare Ani la rând m-am bucurat naiv de apariția unei noi publicații. Am aplaudat efortul, inițiativa, am sprijinit cu idei acolo unde mi s-a cerut părerea. În ultimii ani, însă, s-a construit o presă destructivă. O presă care destructurează comunitățile, dezbină oamenii, aruncă cu venin în tot ce vine din țară, marginalizează eforturile comunităților sau ale unor persoane care construiesc asociații, critică efortul de a face, al unora, se pune ca un stindard în lupta de distrugere a ceea ce ar trebui și ar putea fi unitatea românilor de pretutindeni.
Am scris, și o să mai scriem și cu păreri avizate ale unor specialiști, despre politica de dezbinare pe care fosta securitate ceaușisă o practica în exilul românesc. Sunt studii, sunt date clare, sunt argumente că poliția politică din diaspora a avut unicul rol de a dezbina! De a detracta (DETRACTÁ, detractez,vb.I. Tranz. (Livr.) A ponegri, a defăima pe cineva.) pe cei care făceau ceva, de a le diminua vocea în comunitate celor care puteau și aveau ceva de spus. Ceva nou la 26 de ani de la căderea acelui sistem? Credeam noi, căzut?… Nimic nou sub soare: dezbinare, detractare, minciuni sforăite pe pagini de ziare, pe rețele de socializare, mai nou, raiul tututor proștilor și oaza de lumină a celor care pot arunca lături în eter fără a avea vreo consecință juridică… Diaspora veche s-a retras. Scârbită de lipsa de coeziune, de lipsa unor proiecte naționale, de lipsă de unitate, de mizeria umană propagată de unii așa ziși lideri post revoluționari aciuați prin comunități…
Emigrația recentă e în degringoladă… Credea că plecând într-o țară străină iau în bagaj doar hainele lor, bunurile lor. Cineva le-a pus însă, pe nesimțite, și bagajul de metehne, obiceiuile proaste care se uită cel mai greu (bârfa, invidia, răutatea) și i-a trimis în lume cu tot cu detractori și persoane care nu își fac altă plăcere în viață decât să destructureze (DESTRUCTURÁ, destructurez,vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva)…
Rezultanta acestor două va fi o lipsă de interes majoră a copiilor, a generației viitoare care nu va mai vrea să audă de țara de origine a părinților pentru că vor fi văzut, până la vârsta maturității, ce înseamnă să faci parte dintr-un neam care nu mai vrea să învețe. Care stă încremenit în proiect, care își impinge în față doar pleava, care aplaudă mizeria și gustă, cu mult haz și implicare, bârfele și detractările date pe jgheab de ”presa” comunitară… de presarii comunitari…
Uitarea originilor este primul pas în destructurarea unui neam. Cui servesc acești detractori? Căror interese? Îninte de 89 serveau sistemul comunist. Acum ce sistem mai servesc?
În primul rând își fac un rău lor, alimentându-și ura și frustrările personale, înglodându-se și mai mult în cocina pe care o udă cu regularitate cu apă moartă (dacă cineva știe diferența între apă vie și apă moartă). În al doilea, și poate cel mai important, le fac rău copiilor lor. Urmașilor care vor veni să crească și să se formeze peste molozul lăsat de ei în urmă. Care vor vrea să îl șteargă de pe fața pământului și să îl înlocuiască cu valori noi. Cu cele ale statului în care s-au format. Limba, neamul, comnitatea? Vor fi nouțiuni abstracte care nu îi vor interesa decât la nivel de comparație cu ce au pus în loc.
Românul are un suflet, suflet ce a mers mai departe grație sutelor și miilor de martiri morți pentru niște idealuri ce acum ni se par retrograde (RETROGRÁD, -Ă, retrograzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Care se opune progresului, tinzând să readucă stările de lucruri din trecut; reacționar. ♦ (Despre idei, concepții) Contrar progresului, învechit. 2. Care merge în sens invers decât cel inițial, care revine spre punctul de plecare. 3. Despre mișcarea aparentă a aștrilor. Care merge în. direcția opusă mișcării majorității corpurilor cerești): neam, limbă, țară, credință și unitate. Mai ales credița. Credința ce ne-a scos mereu la liman.
Cu siguranță că neamul ăsta va găsi resursele să meargă mai departe și ca o mamă bună îi va ține la sânul ei și pe detractori. Buni, răi, sunt ai noștri și mai bine încercăm să îi educăm decât să îi îndepărtăm. Dacă nici atunci nu vor vrea, e vremea să ne luam rămas bun de la ei și să îi lăsăm să bănănăie (bănănăì v.2.a umbla șovăind) în căutarea sufletului pierdut…
Mă gânesc, la fel de naiv, ca pentru aceste suflete chinuite de patima răului să ridic o rugăciune, în Sfântă zi de Duminică: ”Miluiește-i Doamne și iartă-i, că nu știu ce fac!”  
Un material realizat de Daniela Soros - Romanian Global News - www.Rgnpress.ro